Se afișează postările cu eticheta depresiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta depresiv. Afișați toate postările

miercuri, 1 iulie 2015

Remedii împotriva depresiei

Depresia este boala secolului XXI, iar asta nu o spun eu, o spun medicii psihologi care au afirmat faptul că din ce în ce mai multe persoane le trec pragul având simptomele unei astfel de boli. Iar consecințele se dovedesc devastatoare, de cele mai multe ori, după cum o arată știrile de la televizor. Drept urmare, ce rămâne de făcut dacă ajungem să ne confruntăm cu o astfel de problemă? Am alcătuit o listă cu soluțiile pe care le-am identificat eu până în prezent, vorbind din perspectiva unei persoane care a trecut de câteva ori prin așa ceva, nu a unui expert menit să ofere leacuri pentru vindecare.



  1. Conștientizarea
Primul pas spre a rezolva o problemă este să recunoști că ai una. Este o afirmație clișeu, dar care ascunde un adevăr absolut. Așa că dacă vă dați seama la timp că vă confruntați cu o depresie aveți toate șansele de a ieși din acest impas, într-o perioadă relativ scurtă. Însă cum vă dați seama dacă sunteți deprimat? Citiți cu atenție simptomele de mai jos. Cu cât bifați mai multe din ele, cu atât vedeți descoperi că sunteți pe punctul de a pica într-o depresie.  
–        vă confruntați cu tulburări de somn și concentrare, în mod repetat
–         oboseală, irascibilitate, anxietate, parcă nimic nu vă mai mulțumește, nimic nu vă mai place
–        scăderea sau creșterea poftei de mâncare și implicit modificarea greutății corporale
–        sentimente de vinovăție a căror cauză este uneori greu de identificat
–        sentimente de dezapreciere. Sunt acele momente în care simțiți că v-ați pierdut sensul vieții sau încrederea în forțele proprii. Vi se pare că nu mai sunteți bun de nimic.

 Însă nu vă panicați!

  1. Nu ezitați să cereți ajutorul!
Cui? Unui psiholog pentru că el este expertul în acest domeniu. Iar dacă sunteți încă elev sau student, aveți norocul de a beneficia de consultații gratuite din partea psihologului instituției de învățământ. Dacă nu, chiar dacă ședința poate părea costisitoare, vorbim până la urmă de sănătatea dumneavoastră și merită să faceți un efort. Înțelegeți că a merge la psiholog nu este echivalent cu a vă declara nebun. Psihologul și psihiatrul sunt două persoane diferite și nu este rușine să apelați la niciunul dintre ele. În Norvegia, oamenii merg frecvent la psiholog, pentru a-ți elibera mintea și sufletul de ceea ce îi apasă. Depresia este o boală pe care nu o puteți învinge singur.

  1. Încercați să identificați cauza depresiei
Odată identificată, luați un creion și o foaie și încercați să găsiți soluții. Nu trebuie să faceți singur asta. Cereți ajutorul unui părinte înțelegător, unui prieten de încredere sau a psihologului.

  1. Spuneți nu izolării!
Nu stați singur în casă, tolănit în pat! Nu veți face altceva decât să vă agravați starea. Încercați să trageți de dumneavoastră pentru a vă implica în tot felul de activități care să scoată din această stare. Oferiți-vă voluntar pentru a organiza lucruri. Astfel vă veți ține minte ocupată cu altceva. Vizitați-vă prietenii dragi și rudele. Mergeți la plimbare în natură. Citiți și ascultați muzică veselă, nu versuri deprimante!


  1. Plecați într-o scurtă călătorie care să vă ajute să schimbați aerul și peisajul!

Alegeți fie un loc liniștit, departe de casă, cu aer curat, fie unul agitat care să vă țină mereu în priză. Stabiliți împreună cu psihologul ce vi se potrivește cel mai bine.